News Romania

Cea de a doua mobilitate de grup pentru elevii Liceului Teoretic Iancu C. Vissarion – Titu, a avut loc la Liceo Scientifico Statale Carlo Urbani, San Giorgio a Cremano, Italia.

Cea de a doua mobilitate de grup pentru elevii Liceului Teoretic Iancu C. Vissarion, Titu, în cadrul proiectului “Comunicare și relaționare pentru viitorul școlii – CORE”, a avut loc la Liceo Scientifico Statale Carlo Urbani, San Giorgio a Cremano, Italia. Au participat 23 de elevi însoțiți de 3 cadre didactice.

Elevii au participat la prezentarea sistemelor educaționale din România și Italia,    la ore de clasă : artă, limba engleză, limba spaniolă, matematică, fizică, chimie, educație fizică, la activități non-formale : meciuri amicale de fotbal, concursuri de Napoletato, la activități culturale – vizitarea orașului Napoli, la vizite de studiu – Universitatea din Portici, Observatorul Astronomic din Napoli.

În cadrul acestei mobilități  3 profesori  au desfășurat activități de job-shadowing la matematică, biologie  și chimie.

Discuțiile pe care le-am avut cu profesorii italieni ne-au ajutat să înțelegem asemănările și deosebirile dintre cele două sisteme educaționale.  În privința programelor de studiu, diferențele nu sunt substanțiale și țin mai mult de ordinea parcurgerii materiei.

Diferențe mari sunt în privința împărțirii materiei pe ani școlari- în Italia liceul are doar 3 ani-  și în privința modului în care se fac evaluările curente – evaluare la final de modși   evaluarea de la finalul liceului la care se ține cont de toate notele obținute pe parcurs.

A.S.

Distribuie: