News Romania

Târgovişte. 16 decembrie, termenul limită până la care contribuabilii pot fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere a taxelor şi impozitelor locale

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții, doar până pe 16 decembrie.

Mai exact, în ultima ședință a Consiliului Local Târgoviște, din 28.11.2022, a fost aprobată hotărârea care prevede aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante, datorate bugetului local al Municipiului Târgoviște de către contribuabilii persoane fizice, care își achită, până la data de 16 decembrie 2022, obligațiile fiscale aferente.

Scutirea majorărilor de întârziere se va acorda contribuabililor din Municipiul Târgovişte pe bază de cerere, la care se va anexa nota de plată (document informativ) emisă de „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, care va cuprinde toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriiile acestora (majorările de întârziere) calculate până la data cererii.

Cererea de scutire se depune la „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter, până la 16.12.2022 şi va cuprinde: 

– elementele de identificare ale contribuabilului

– natura obligaţiei bugetare pentru care se solicită scutirea

 

Menționăm că scutirea nu se acordă și pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării în vigoare a hotărârii, adică 28.11.2022. 

Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa – www.ghiseul.ro

Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este: 

– Luni, Miercuri, Joi, Vineri:  08.00 – 16.30 

– Marți 08.00 – 18.30

A.S.

Distribuie: