News Romania

79 de copii, care au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, au fost preluați de la începutul anului de DGASPC Dâmbovița

  • 19 noiembrie – Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului Împotriva Copilului
  • 20 noiembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului

Data de 19 noiembrie, când este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului Împotriva Copilului, ne aminteşte de responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a semnala autorităţilor competente orice situaţie de abuz fizic, sexual, emoţional sau psihologic, la care suntem martori sau de care avem cunoştinţă. Copiii sunt fragili şi vulnerabili în faţa agresorilor, neavând puterea de a-i înfrunta sau chiar de a povesti cele întâmplate pentru a primi ajutor, însă, cei din jur pot fi salvatorii lor. Orice act de violență asupra copiilor poate fi semnalat la 119 – Telefonul Copilului sau la numărul unic de urgenţă 112.

În acest an, specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa au preluat în regim de urgenţă 79 de copii, care au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi şi au oferit servicii dedicate victimelor violenţei domestice pentru 40 de copii. Totodată, au fost consiliaţi psihologic minori în 4 cazuri de abuz sexual, 2 cazuri de trafic, 76 de cazuri de abuz emoţional şi un caz de prestare de activități remunerate de către un copil.

Şi bullying-ul este tot o formă de violenţă şi nu trebuie să închidem ochii la astfel de situaţii, deşi, de multe ori pot părea simple şicanări între copii! Acestea se pot transforma în adevărate traume pentru micuţi, pe care poate că nu le vor depăşi niciodată. Nu putem rămâne indiferenţi observând rănile fizice, durerea şi suferinţa copiilor. Printr-un simplu apel putem salva o viaţă, putem schimba un destin!

De asemenea, în data 20 noiembrie recapitulăm drepturile copilului, pentru că ziua este marcată în acest sens la nivel internaţional. Noi, oamenii mari, nu trebuie să uităm că un copil crescut cu iubire, grijă şi responsabilitate se va transforma într-un adult împlinit şi sănătos psihic şi emoţional, care, la rândul său va oferi dragoste și grijă copiilor săi. Haideți cu toții să ne protejăm copiii, să le respectăm drepturile şi să îi învăţăm şi pe ceilalţi să le respecte! 

Iar voi,dragi copii, nu uitaţi că:

  • Aveţi dreptul să vă cunoaşteţi părinții şi să fiţi crescuţi de aceştia!
  • Aveţi dreptul la o locuinţă, haine şi mâncare sănătoasă!
  • Aveţi dreptul la o educaţie potrivită aptitudinilor şi abilităţilor voastre!
  • Aveţi dreptul să vă spuneţi părerea în toate aspectele care vă afectează!
  • Aveţi dreptul de a beneficia de o îngrijire specială, în cazul în care nevoile speciale o cer!
  • Aveţi dreptul să fiţi protejaţi împotriva violenţei!
  • Aveţi dreptul să primiţi îngrijiri medicale şi să fiţi protejaţi împotriva tutunului, alcoolului şi drogurilor!
  • Aveţi dreptul la propria religie şi cultură!
  • Aveţi dreptul la nume și naționalitate!
  • Aveţi dreptul să fiţi trataţi la fel cu toţi ceilalţi copii, indiferent de culoare, de rasă, sex, limbă sau religie!
  • Aveţi dreptul să vorbiţi şi să fiţi ascultaţi!

Să aveți o copilărie fericită și fără griji, dragi copilași!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa are grijă de drepturile vostre şi suntem părinţi, unchi/mătuşi, fraţi/surori pentru orice copil care are nevoie de sprijin, iubire, îngrijire şi îndrumare!

                                                                                                                                                                     DIRECTOR GENERAL,   
                                                                                                                                                                                           

                                                                                                                                                                                                                                   Ionela Sandu

A.S.

sursă: www.gazetadambovitei.ro

Distribuie: