News Romania

Târgoviște: A fost redeschis Bazinul de înot din Micro 3

Astăzi – 11 noiembrie 2022, a fost redeschis Bazinul de înot din microraionul 3 din Târgoviște. Obiectivul pentru practicarea înotului, nu neapărat de performanță, ci mai degrabă ca inițiere în această disciplină sportivă și de recreere, fost închis dinainte de pandemie, invocându-se motive de ordin tehnic. Se pare că acum, cu sprijinul autorităților locale, problemele au fost rezolvate. Mai mult decât atât, de exploatarea și gestionarea acestui complex se va ocupa Clubul Sportiv Școalar Târgoviște, condus de profesorul Cătălin Tănase.

La redeschiderea bazinului de înot, alături de directorul CSȘ, s-a aflat și primarul Cristian Daniel Stan, cel care a sprijinit activitatea de aici și care a intervenit atunci când au apărut probleme, ca partener al Clubului Sportiv Școlar, care, până la urmă, deservește copiii pasionați de diferite sporturi din Târgoviște și din alte localități dâmbovițene.

A spus edilul municipiului că administrația târgovișteană va sprijini în continuare instituțiile și bazele sportive de pe teritoriul orașului, la acest capitol înscriindu-se și bazinul de înot din Micro 3. Ba mai mult, a mai precizat Cristian Daniel Stan că bazinul de înot este practic inclus într-un complex sportiv zonal, în apropierea acestui obiectiv existând o sală de sport modernă, iar, în următoarele două-trei săptămâni, speră să fie dat ordinul de începere pentru o altă investiție importantă.

„Este vorba de o bază sportivă pe care administrația târgovișteană o realizează printr-un proiect derulat prin Compania Națională de Investiții. O bază sportivă cu o valoare de aproximativ 2, 2 milioane de lei. Vorbim despre o clădire de vestiare, cu un teren multifuncțional, cu alei, cu spații verzi, toate acestea venind în completarea acestui complex sportiv de aici, de la Clubul Sportiv Școlar”, a spus primarul municipiului Târgoviște.

La capitolul natație, a mai adăugat Cristian Daniel Stan faptul că Târgoviștea dispune la momentul de față de o infrastructură cum puține orașe din România o dețin. La bazinul de înot din Micro 3 se poate realiza în condiții optime inițierea celor pasionați de acest sport complex, urmând ca la bazinul olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație să se treacă pe culoarele performanței.

Directorul Clubului Sportiv Școalar, Cătălin Tănase, a recunoscut că nu va fi deloc ușor să gestionezi o astfel de unitate, dar nu este genul de om care să se dea bătut, reușind, într-un interval de timp scurt, să redeschidă bazinul de înot din Micro 3, pe care unii nu îl mai vedeau funcțional prea curând.

„A fost o provocare pentru noi, fiindcă una dintre țintele noastre strategice este aceea de a crea un cadru și un mediu pentru elevii sportivi pe care îi pregătim. Trebuie să le creăm condiții, un proces educativ de calitate pentru a le putea cere și performanță. Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, în momentul de față, nu are o secție de natație, dar în programul nostru este prevăzut ca, începând cu anul școlar viitor, să înființăm și o secție de natație. Având în administrare acum un asemenea obiectiv, cu siguranță vom reuși să facem și o secție de înot”, a precizat Cătălin Tănase.

A mai spus directorul CSȘ că urmează parcurși pașii necesari în vederea obținerii acreditărilor de la Ministerul Educației.

În prima fază, bazinul de înot din Micro 3 va funcționa într-un sistem circuit închis. Nu va fi deschis publicului larg. Aici vor putea veni în vederea pregătirii fizice cei 700 de sportivi care activează în cadrul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște.

„Bazinul va fi, de asemenea, deschis pentru partenerii noștri, respectiv cluburi sportive, asociații sportive, ONG-uri care doresc să se inițieze și să desfășoare ore de înot pentru copiii. Avem în proiect ca sâmbăta să amplasăm în bazin niște aparate gonflabile care vor crea divertisment, o atmosferă de recreere pentru copii”, a mai declarat Cătălin Tănase.

O altă problemă care trebuie rezolvată înainte de deschiderea bazinului către publicul larg este asigurarea personalului de specialitate, salvamari, casieri, personal de întreținere etc. Oricum, lucrurile merg pe drumul cel bun, iar primarul Cristian Daniel Stan și directorul Clubului Sportiv Școalar au promis că acest proiect va fi dus la capăt.

A.S.

sursă: www.incomod-media.ro

Distribuie: