News Romania

Copil de 9 ani, din Dâmbovița, a dispărut de acasă. Polițiștii au început căutările

”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa desfăşoară activităţi de căutare a unui copil, în vârstă de 9 de ani, din Ogrea, care a plecat de la domiciliu la data de 24 octombrie a.c., fără a mai reveni”, a transmis, luni seară, IPJ Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că, la data plecării, acesta purta un pulover negru, pantaloni în carouri, de culoare verde şi era încălţat cu pantofi sport albaştri.

Semnalmente: 1.25 m înălţime, 35 de kilograme, păr brunet mediu, ochi căprui.

”Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării minorului sunt rugate să sune la 112 sau să informeze cea mai apropiată unitate de poliţie”, a mai transmis Poliţia.

UPDATE: ”Cu sprijinul voluntarilor, minorul a fost găsit într-o zonă împădurită din localitate, la aproximativ 3 kilometri față de locuință. Precizăm că acesta nu a suferit vătămări. Mulțumim tuturor persoanelor angrenate în activitățile de căutare pentru sprijinul acordat.”

A.S.

Distribuie: