News Romania

Dâmbovița: doar 9 din cei 21 de candidați pentru funcția de director de școală au trecut de proba scrisă

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a publicat rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct, din sesiunea iunie-octombrie 2022. Proba scrisă a fost organizată pe data de 8 septembrie, iar din cei 21 de candidați care s-au prezentat la examen în județul Dâmbovița, doar 9 au reușit să primească notă de trecere. Trei candidați nu s-au mai prezentat la proba scrisă, iar 9 au picat examenul.

Astfel că, nici de data aceasta nu vor fi acoperite toate posturile vacante.  Pentru a fi declarat “admis” la proba scrisă, candidatul trebuia să obțină nota 7. Cea mai mare notă obținută în Dâmbovița a fost 7,80. Urmează proba de interviu.

Calendarul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat

Sesiunea iunie-octombrie 2022:

19-20 septembrie Constituirea comisiilor pentru proba de interviu 

 

21 septembrie Publicarea graficului de desfăşurare a interviurilor 

 

22-29 septembrie Desfăşurarea probei de interviu 

 

23-30 septembrie Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba de interviu 

 

30 septembrie Afişarea rezultatelor finale ale concursului 

 

3 octombrie Exprimarea opţiunilor candidaţilor declaraţi admişi pentru mai multe funcţii/unităţi de învăţământ 

 

4 octombrie Validarea rezultatelor finale 

 

5 octombrie Emiterea deciziilor de numire

A.S.

SURSA: ww.mediafluxdb.ro

Distribuie: