Primăria Municipiului Târgoviște a început o nouă campanie de regenerare urbană în cadrul căreia vor fi construite trei noi parcări. Acestea vor fi amenajate pe amplasamentul unor foste puncte termice, care, spune primarul Daniel Cristian Stan, devenise adevărate focare de infecție, aveau un aspect neîngrijit și blocau zonele respective.
Mai exact, noile parcări vor construite pe strada Diaconul Coresi, unde lucrările au debutat deja. Aceleași intervenții vor avea loc și la fostele puncte termice de pe străzile Virgil Drăghiceanu și Doctor Marinoiu, din centrul municipiului Târgoviște. În cadrul unei conferințe de presă susținută în teren, primarul Daniel Cristian Stan, însoțit de viceprimarii Monica Ilie, Cătălin Rădulescu și city managerului orașului, Gabriel Boriga, a transmis că noile parcări vor avea în jur de 150-160 de locuri noi, care vor deservi locuitorii zonelor.
„Suntem pe strada Diaconu Coresi din municipiul Târgoviște, în Microraionul 4 sau cartierul „Radu cel Mare” , aici unde începe implementarea unui proiect important pentru această zonă. Este vorba despre realizarea unei parcări, este vorba despre o parcare care va genera aproximativ 115 locuri de parcare, de care era nevoie în această zonă. Aici discutăm despre un proiect mai amplu pentru că proiectul cuprinde atât investiția de aici de pe Diaconu Coresi, cât și investiția de pe strada Virgil Drăghiceanu, unde se face tot o parcare și investiția de pe strada Doctor Marinoiu, din centrul municipiului Târgoviște. Prin urmare, se vor crea trei parcări undeva la 150-160 de locuri noi de parcare. Ceea ce este specific și pentru această parcare și pentru parcarea de pe Virgil Drăghiceanu este că mare parte din parcare se construiește pe locația unui fost punct termic. Aici am desființat total aceste puncte termice care reprezentau focare de infecție și mai avem asemenea probleme pe care urmează să le rezolvăm în perioada următoare. Ca exemple, aș menționa punctul termic de pe strada Pandurilor, din microraionul numărul 12, care de asemenea, va fi transformat în parcare. Sper ca anul acesta să începem lucrările. Mai avem punctul termic din micro 8, care de asemenea va fi desființat, urmând ca acolo să realizăm un loc de joacă. Este vorba despre o campanie pe care o derulează Primăria Municipiului Târgoviște de regenerare urbană, în aceste zone, unde înafara faptului că arătau urât, împiedicau și parcarea mașinilor, dar și dezvoltarea zonelor. Înafară de parcare se vor amenaja spații verzi, va fi extins sistemul de iluminat public, deci va fi o zonă total schimbată” , a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
A.S.
SURSA: ww.bazarmedia.ro
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-advertisement | 12 luni | Setat de pluginul GDPR Cookie Consent, acest cookie este folosit pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Reclame”. |
cookielawinfo-checkbox-analytics | 12 luni | Setat de plugin-ul GDPR Cookie Consent, acest cookie este folosit pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analitice”. |
cookielawinfo-checkbox-functional | 12 luni | Cookie-ul este setat de pluginul GDPR Cookie Consent pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru modulele cookie din categoria „Funcționale”. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 12 luni | Setat de pluginul GDPR Cookie Consent, acest cookie este folosit pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”. |
cookielawinfo-checkbox-others | 12 luni | Setat de pluginul GDPR Cookie Consent, acest cookie este folosit pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-uri din categoria „Altele”. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 12 luni | Setat de pluginul GDPR Cookie Consent, acest cookie este folosit pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-uri în categoria „Performanță”. |