News Romania

Chindia, egalată în prelungiri
Liga I. Chindia Târgovişte-Academica Clinceni 2-2 (1-1)

În urma acestui rezultat, formaţia târgovişteană a ajuns la 6 puncte şi se menţine la jumătatea clasamentului, în timp ce pentru echipa din Clinceni acesta a fost primul punct al sezonului ❚ Cascini a deschis rapid scorul, după o pasă a lui Omoh, dar Chindia a reuşit să egaleze prin Popadiuc, care a punctat cu un şut puternic ❚ Târgoviştenii au reuşit să treacă rapid în avantaj, graţie reuşitei lui Daniel Florea, cel care a punctat cu un şut superb din interiorul careului ❚ Eforturile celor de la Academica Clinceni au fost răsplătite în prelungirile partidei, când Cascini a reuşit „dubla” cu un şut puternic din interiorul careului.

Chindia Târgovişte a jucat vineri, la Buzău, cu Academica Clinceni, într-o partidă programată în cadrul etapei cu numărul 6 a acestui sezon de Liga 1. Meciul a fost unul interesant, cu multe faze de poartă, iar evoluţia scorului a fost spectaculoasă, cele două formaţii remizând în final. În urma acestui rezultat, formaţia târgovişteană a ajuns la 6 puncte şi se menţine la jumătatea clasamentului, în timp ce pentru echipa din Clinceni acesta a fost primul punct al sezonului, iar Academica rămâne pe ultimul loc.

Popadiuc a egalat pentru Chindia

Startul jocului a aparţinut oaspeţilor, însă Cascini nu a prins cadrul porţii cu o lovitură de cap (6). Cascini a reuşit să marcheze câteva minute mai târziu, după o pasă a lui Omoh (9), dar Chindia a oferit replica imediat, însă şutul lui Florea a trecut puţin peste (12). Formaţia târgovi şteană a reuşit să egaleze până la urmă, prin Popadiuc, care a punctat cu un şut puternic (18). Academica a mai avut două ocazii în finalul primei reprize, însă Omoh a şutat peste poartă (37), acolo unde a ajuns şi mingea expediată de Longher (42).

Cascini a dat lovitura în prelungiri

Partea secundă a avut un scenariu diferit, pentru că formaţia târgovişteană a început mai bine al doilea act. Chindia a reuşit să treacă rapid în avantaj, graţie reuşitei lui Daniel Florea, cel care a punctat cu un şut superb din interiorul careului (57). Academica a încercat să egaleze rapid, dar şutul lui Ventura din afara careului a fost reţinut de Căbuz (61). Echipa din Clinceni a rămas în atac, însă portarul Chindiei a intervenit bine la şutul lui Omoh (82). Eforturile celor de la Academica Clinceni au fost răsplătite în prelungirile partidei, când Cascini a reuşit „dubla” cu un şut puternic din interiorul careului (90+3), stabilind astfel scorul final, 2-2.

Caseta tehnică

Stadion: Gloria – Buzău. Au marcat: Popadiuc (18), Florea (57) / Cascini (9,90+3). Cartonaşe galbene: Florea (26), Baxevanos (42), Cantave (89), Dulca (90+6) / Bilali(79), Ventura (88). Au arbitrat: Istvan Kovacs, Ovidiu Artene şi Marius Badea. Chindia Târgovişte: Căbuz – Căpuşă, Celea, Baxevanos, Dinu – Popa (90+2 Cherchez), Iacob, Dulca, Popadiuc (77 Neguţ) – Matiş (46 Şerban), Florea (82 Cantave). Antrenor: Emil Săndoi. Academica Clinceni: Păun – Achim, Jur tic, Patriche, Pârvulescu (80 Dumitrache) – Cascini, Ventura – Longher (62 Cioiu), William (62 Kazlauskas), Omoh – Vellios (28 Gavra). Antrenor: Ilie Poenaru.

COSMIN SAVA

Distribuie: